Păianjenul cu cruce

Păianjenul cu cruce

Pornind de la exemplul păianjenului cu cruce, animația prezintă anatomia păianjenilor.

Biologie

Cuvinte cheie

păianjen grădină, păianjen, păjanjeni, arahnide, pânză de păianjen, mătase de păianjen, artropod, artropode, Țeserea pânzei, chelicera, glanda venin, cefalotorace, abdomen, glanda mătase, filare, gheare veninoase, mușcătura de păianjen, animal, prădător, biologie

Suplimente asociate

Animații

Păianjenul cu cruce

Păianjenul cu cruce este răspândit în Europa și unele regiuni din America de Nord. Trăiește pe arbuști, copaci și în grădini. Pe partea dorsală are numeroase pete albe dispuse în formă de cruce, de unde și numele. De obicei stă în mijlocul pânzei unde așteaptă ca victima să fie prinsă în capcană. Poate măsura 1,5 cm în lungime, rareori atingând chiar 2 cm. Masculul este mai mic decât femela.

Păianjenul țese o pânză cu ajutorul căreia prinde muște, țânțari și alte insecte. Pânza este țesută din fire de mătase, o substanță vâscoasă ce conține proteine, produsă de glandele sericigene situate în abdomen. Firul de mătase are o rezistență la întindere de cinci ori mai mare decât cea a unui fir de oțel.

Anatomie

  • ochi simpli - Majoritatea păianjenilor au 8 ochi simpli. Cei doi ochi dispuși median au rol în formarea imaginilor și în detectarea culorilor; ochii laterali joacă un rol important în detectarea mișcării.
  • chelicer - Chelicerele servesc la prinderea prăzii, glandele veninoase fiind atașate de acestea. Păianjenii apucă prada și injectează în corpul acesteia enzime digestive, apoi sug țesuturile lichefiate ale victimei. Acest lucru se numește digestie externă.
  • picioare - Arahnidele au patru perechi de picioare articulate adecvate pentru mers.
  • cefalotorace - Este format din unirea capului cu toracele.
  • abdomen
  • pedipalpi - Au evoluat din picioare. Sunt organe de simț mecanice și chimice.

Corpul păianjenului cu cruce este alcătuit din cefalotorace și abdomen. Cefalotoracele este format prin unirea capului cu toracele. La fel ca la toate arahnidele, cefalotoracele poartă 4 perechi de picioare pentru mers și 8 ochi simpli situați pe partea anterioară a acestuia. Pe cefalotorace mai sunt situați și pedipalpii, precum și chelicerele. Chelicerele sunt folosite la prinderea prăzii. În acestea sunt localizate glandele veninoase.

Organele interne

  • creier ganglionar
  • stomac absorbant - Păianjenii apucă prada și injectează în corpul acesteia enzime digestive, după care sug țesuturile lichefiate ale victimei. Acest lucru se numește digestie externă.
  • arteră
  • inimă - Păianjenii, ca toate artropodele, au un sistem circulator deschis. Prin inimă, vasele limfatice și cavitățile corpului circulă hemolimfă, ce transportă nutriente, reziduuri și gaze respiratorii.
  • receptacul seminal - După împerechere, femela stochează aici lichidul seminal care este folosit la fertilizare.
  • glande sericigene - Secretă o substanță formată din proteine numită mătase, folosită la țeserea pânzei. Firul de mătase are o rezistență la întindere de cinci ori mai mare decât firul de oțel. Pânza este folosită la prinderea prăzii.
  • ovar
  • plămân cu structură lamelară
  • intestin mediu
  • glandă veninoasă - Secretă o substanță otrăvitoare cu ajutorul căreia este omorâtă prada.
  • sistem nervos - La fel ca toate artropodele, păianjenii au un sistem nervos ganglionar.
  • faringe - Datorită sistemului central nervos bine dezvoltat, faringele păianjenilor este îngustat și aproape blocat, astfel păianjenii se hrănesc doar cu lichide. Acesta este motivul pentru care au nevoie de o digestie externă.
  • glandă digestivă

Păianjenii, ca toate artropodele, au un sistem circulator deschis. Prin inimă, vasele limfatice și cavitățile corpului circulă hemolimfă, ce transportă nutriente, reziduuri și gaze respiratorii. Tuburile lui Malpighi constituie sistemul excretor la arahnide (și la insecte). Tuburile filtrează hemolimfa care umple cavitățile corpului și secretă filtratul în intestine. În intestine are loc absorbția substanțelor nutritive necesare (apa, zahărul, etc.) care ajung apoi din nou în hemolimfă; reziduurile și toxinele sunt eliminate.

Ca toate artropodele, păianjenii au un sistem nervos ganglionar. Datorită sistemului central nervos bine dezvoltat, faringele păianjenilor este îngustat și aproape blocat, astfel păianjenii se hrănesc doar cu lichide. Acesta este motivul pentru care au nevoie de o digestie externă.

Femela depune ouă toamna târziu, pe care îi învelește într-un sac de mătase numit cocon, după care moare. La începutul lunii mai, din ouă ies păianjenii mici, care se diferențiază de părinții lor doar prin mărime. Se dezvoltă rapid, fără metamorfoză, și năpârlesc de mai multe ori. Ating maturitatea sexuală în al doilea an de viață.

Chelicer

  • articol bazal - Articolele bazale se deschid unul în funcție de celălalt.
  • clește veninos
  • glandă veninoasă

De îndată ce prada este prinsă în pânză, păianjenul se repede la victimă, o acoperă cu un strat de mătase și se folosește de chelicere pentru a injecta atât venin, secretat de glanda veninoasă, cât și enzime digestive în corpul prăzii. Astfel, păianjenul digeră și lichefiază țesuturile prăzii, după care îi aspiră conținutul lichefiat cu ajutorul stomacului absorbant.

Animație

  • ochi simpli - Majoritatea păianjenilor au 8 ochi simpli. Cei doi ochi dispuși median au rol în formarea imaginilor și în detectarea culorilor; ochii laterali joacă un rol important în detectarea mișcării.
  • chelicer - Chelicerele servesc la prinderea prăzii, glandele veninoase fiind atașate de acestea. Păianjenii apucă prada și injectează în corpul acesteia enzime digestive, apoi sug țesuturile lichefiate ale victimei. Acest lucru se numește digestie externă.
  • picioare - Arahnidele au patru perechi de picioare articulate adecvate pentru mers.
  • cefalotorace - Este format din unirea capului cu toracele.
  • abdomen
  • pedipalpi - Au evoluat din picioare. Sunt organe de simț mecanice și chimice.
  • glande sericigene - Secretă o substanță formată din proteine numită mătase, folosită la țeserea pânzei. Firul de mătase are o rezistență la întindere de cinci ori mai mare decât firul de oțel. Pânza este folosită la prinderea prăzii.

Narațiune

Păianjenul cu cruce este răspândit în Europa și în unele regiuni din America de Nord. Pe partea dorsală are numeroase pete albe dispuse în formă de cruce, de unde și numele. Trăiește pe arbuști, copaci și în grădini. De obicei stă în mijlocul pânzei unde așteaptă ca victima să fie prinsă în capcană. Poate măsura 1,5 cm lungime, rareori atingând chiar 2 cm. Masculul este mai mic decât femela.

Corpul păianjenului cu cruce este alcătuit din cefalotorace și abdomen. Cefalotoracele este format din unirea capului cu toracele. La fel ca la toate arahnidele, cefalotoracele prezintă 4 perechi de picioare pentru mers și 8 ochi simpli situați pe partea anterioară a acestuia. Pe cefalotorace mai sunt situați și pedipalpii, precum și chelicerele. Chelicerele, în care sunt localizate glande veninoase, sunt folosite la prinderea prăzii.

Păianjenul țese o pânză cu ajutorul căreia prinde muște, țânțari și alte insecte. Pânza este țesută din fire de mătase, o substanță vâscoasă ce conține proteine, produsă de glandele sericigene situate în abdomen. Firul de mătase are o rezistență la întindere de cinci ori mai mare decât cea a unui fir de oțel.

De îndată ce prada este prinsă în pânză, păianjenul se repede la victimă și o acoperă cu un strat de mătase. Apoi se folosește de chelicere pentru a injecta atât venin, secretat de glanda veninoasă, cât și enzime digestive în corpul prăzii. Astfel, păianjenul digeră și lichefiază țesuturile prăzii, după care îi aspiră conținutul lichefiat cu ajutorul stomacului absorbant.

Suplimente asociate

Mătase de păianjen, pânză de păianjen

Cu toate că densitatea mătăsii de păianjen este mai mică decât a nailonului, rezistența sa la întindere o depășește pe cea oțelului.

Tarantula cu genunchi roșii

Una dintre cele mai bine cunoscute specii de păianjen adesea ținută ca animal de companie. Mușcătura acesteia nu este letală pentru oameni.

Albina meliferă europeană

Albinele produc o substanță nutritivă dulce numită miere.

Arici

Pentru a se apăra, ariciul se face ghem, devenind astfel o minge de țepi.

Cărăbușul de mai

Cărăbușul de mai este o insectă foarte răspândită în Europa. Larvele sale, numite și viermi albi, sunt considerate dăunătoare.

Fluturele alb al verzei

Pornind de la exemplul fluturelui alb al verzei, animația prezintă anatomia fluturilor.

Furnica roșie de pădure

Un mușuroi de furnici este format din regină, masculi și lucrătoare.

Melcul de livadă

O specie larg răspândită de melci, care servește și ca hrană.

Paianjenul brun solitar

Mușcătura veninoasă a păianjenului pustnic este foarte periculoasă pentru organismul uman.

Rădașca

Pornind de la exemplul rădaștei, animația prezintă modul de funcționare al mușchilor insectelor, mecanismul de zbor al insectelor și modul de reproducere al...

Racul de râu

Rac de talie mare, trăieşte în râurile şi lacurile cu apă limpede şi curgătoare.

Rusalia (Efemerida)

Larvele acestei specii de efemeride trăiesc trei ani de zile în apă. Odată mature, rusaliile trăiesc o singură zi, timp în care se împerechează.

Scolopendra

Această animație prezintă speciile de miriapode din zona mediterană.

Scorpionul cu coadă grasă

Scorpionul cu coadă grasă este unul dintre cei mai periculoși scorpioni.

Tardigradă

Tardigradele pot supraviețui atât în condiții extreme, cât și în spațiu.

Trilobiți

Strămoșii arahnidelor și ai crustaceelor făceau parte din clasa Trilobita.

Meduza

Meduzele sunt organisme marine liber înotătoare, aparținând încrengăturii Cnidaria. Ele sunt grupul cel mai vechi de animale din subregnul Eumetazoa.

Planaria gonocephala

Unul dintre cele mai comune tipuri de viermi lați.

Râma

Animația prezintă anatomia anelidelor, pornind de la exemplul râmei.

Spongierii

Spongierii sunt cel mai vechi grup de animale acvatice. Ei sunt lipsiți de țesuturi, corpul lor fiind asimetric.

Added to your cart.