Fulgerul

Fulgerul este o descărcare electrostatică bruscă însoţită de fenomenul acustic numit tunet.

Geografie

Cuvinte cheie

fulger, electricitate, descărcare, tunet, fenomen luminos, sarcină pozitivă, sarcină negativă, cristal de gheață, plasma, paratrăsnet, furtună, vremea, nor, formarea norilor, precipitații, ploaie, grindină, gheață, meteorologie, electrostatică, geografie

Suplimente asociate

Întrebări

  • La ce distanță se află de noi fulgerul dacă între momentul observării fulgerului și auzirii tunetului au trecut 5 secunde?
  • Cine a demonstrat pentru prima oară că norii sunt încărcați cu electricitate?
  • Conform mitologiei grecești, care zeu este responsabil de tunete și fulgere?
  • Ce se formează în aer în timpul fulgerării?
  • Câte fulgere se formează în medie pe an în atmosfera Pământului?
  • În zona temperată, în ce anotimp fulgeră mai des?
  • Care afirmație despre fulgerul între nor și pământ este adevărată?
  • Conform științei moderne, care este cauza tunetului?
  • Care afirmație despre norul de furtună este adevărată?
  • Ce forță controlează mișcarea cristalelor de gheață din norul de furtună?
  • Ce este ionizarea?
  • Până la ce temperatură poate fulgerul să încălzească aerul din jurul său?
  • Care afirmație este adevărată?
  • Care afirmație este falsă?
  • Unde este recomandată adăpostirea în timpul fulgerării?
  • Ce proprietăți are materialul din care este confecționat paratrăsnetul?
  • Cum se numește fenomenul luminos de deasupra norilor?

Animații

Tipuri de fulgere

Fulgerul este unul dintre cele mai spectaculoase fenomene ale atmosferei Pământului.

Fulgerele pot fi grupate în funcție de locul în care se formează. Fulgerele care apar între nori sunt de obicei orizontale, lungimea lor ajungând și la 40-50 km. Fulgerele din interiorul norilor au lungimea de maxim câțiva km. Ele sunt percepute ca niște scânteieri, ramurile fulgerului nefiind vizibile. Aceste două tipuri sunt cele mai des întâlnite: ele reprezintă 65-75% din fulgerele observate. Relativ rar este tipul de fulger ce nu atinge solul. Cele mai spectaculoase sunt însă fulgerele între nor şi pământ. Lungimea acestora este de câțiva kilometri.

Formare

Unul dintre pionierii științelor moderne ale naturii a fost naturalistul Benjamin Franklin (unul din fondatorii Statelor Unite) care, în 1752, cu ajutorul unui zmeu de hârtie ridicat în timpul unei furtuni, a demonstrat că norii sunt încărcaţi cu electricitate și că se poate obţine electricitate în timpul fulgerării.

Astăzi ştim că vaporii de apă care alcătuiesc norii îngheață la altitudini mari, mișcarea cristalelor de gheață în formare fiind determinată de forța propulsoare dată de aerul cald care se ridică și de forța gravitațională. Datorită forțelor de direcții opuse, cristalele de gheață se află permanent în mișcare, frecându-se unele de altele și încărcându-se electrostatic.

În cea mai mare parte din cazuri, cristalele descendente se încarcă negativ, în timp ce cele ascendente se încarcă pozitiv. Astfel, în partea de sus a norilor este dominantă încărcătura pozitivă, iar în cea de jos domină încărcătura negativă, respingând particulele încărcate negativ de sub suprafața solului aflat sub nor, ce se transformă în particulele cu sarcină pozitivă. Prin urmare, ia naștere o diferență de tensiune electrică între nor și sol care se egalizează sub forma unui fulger.

Fenomene asociate

În timpul observării fulgerului se formează plasma care constă din ioni cu sarcină pozitivă și electroni cu sarcină negativă aflaţi în mișcare liberă, având un nivel ridicat de energie. După o vreme, electronii încărcaţi cu energie înaltă revin la stările lor cu energie foarte scăzută. În acest timp,eliberează energie în mediu sub formă de lumină și căldură. Fotonii produși sunt percepuți ca scântei, ceea ce cunoaştem noi ca fulger.

Plasma formată poate să încălzească foarte repede aerul din jurul său, temperatura acestuia ajungând și la 30 000 °C, crescându-i astfel brusc și volumul. Deoarece plasma dispare după o fracțiune de secundă, aerul se și răcește rapid şi scade în volum. Creșterea și scăderea extrem de rapidă a volumului aerului este însoțită de un efect sonor asemănător unei explozii, numit tunet.

Fenomene din straturile superioare ale atmosferei

În timpul furtunilor puternice însoțite de descărcări electrice se pot produce fulgere și deasupra norilor. Apariția acestora este explicată prin formarea unui câmp electric între norul orajos și ionosferă, ceea ce conduce la descărcări electrice.

Fulgerele vizibile pentru un timp extrem de scurt în atmosfera cu presiune scăzută sunt denumite în funcție de culoare și formă.

Fulgerul roșu apare sub formă de coloană sau de meduză. Jetul albastru pornește din vârful norilor de furtună și este mai luminos decât fulgerul roșu, având culoarea albastră. Fulgerul elf, care apare deseori împreună cu fulgerul roșu, formează un inel uriaș şi turtit.

Frecvență

Anual în atmosfera Pământului se formează în medie un miliard și jumătate de fulgere distribuite inegal. Fulgerele apar mai degrabă deasupra uscatului decât deasupra apelor; mai mult decât atât, se formează în general în regiunea tropicelor. În zonele polare, fulgerele sunt rare.

În mitologia nordică, zeul Thor era asociat cu formarea fulgerelor şi a tunetelor, iar în cea greacă, Zeus. În credința multor popoare, chiar și în prezent, fulgerele sunt interpretate ca furie a mâniei zeilor.

Fulgerul prezintă într-adevăr un pericol serios. Peste tot în lume cauzează moartea a mai multor mii de oameni anual și provoacă numeroase incendii.

În timpul furtunilor, este bine să ne adăpostim în mașini sau în clădiri. Dacă acest lucru nu este posibil, este indicat să se evite vârful dealurilor şi copacii, mai ales cei singuratici.

Construcțiile înalte sunt protejate de paratrăsnete de metal care conduc încărcătura electrică a fulgerului în pământ, fără ca acestea să fie afectate.

Narațiune

Fulgerul este unul dintre cele mai spectaculoase fenomene ale atmosferei Pământului.

Fulgerele pot fi grupate în funcție de locul în care se formează. Cele care apar între nori sunt de obicei orizontale, lungimea lor ajungând și la 40-50 de km. Fulgerele din interiorul norilor au lungimea de maxim câțiva km. Ele sunt percepute ca niște scânteieri, ramurile fulgerului nefiind vizibile. Aceste două tipuri sunt cele mai des întâlnite: ele reprezintă 65-75% din fulgerele observate. Relativ rar este tipul de fulger ce nu atinge solul. Cele mai spectaculoase sunt însă fulgerele între nor şi pământ. Lungimea acestora este de câțiva kilometri.

Unul dintre pionierii științelor moderne ale naturii a fost naturalistul Benjamin Franklin (unul din fondatorii Statelor Unite) care în 1752, cu ajutorul unui zmeu de hârtie ridicat în timpul unei furtuni, a demonstrat că norii sunt încărcaţi cu electricitate și că se poate obţine electricitate în timpul fulgerării.

Astăzi ştim că vaporii de apă care alcătuiesc norii îngheață la altitudini mari, mișcarea cristalelor de gheață în formare fiind determinată de forța propulsoare dată de aerul cald care se ridică și de forța gravitațională. Datorită forțelor de direcții opuse, cristalele de gheață se află permanent în mișcare, frecându-se unele de altele și încărcându-se electrostatic.
În cea mai mare parte din cazuri, cristalele descendente se încarcă negativ, în timp ce cele ascendente se încarcă pozitiv.

Astfel, în partea de sus a norilor este dominantă încărcătura pozitivă, iar în cea de jos domină încărcătura negativă, aceasta respinge particulele încărcate negativ de sub suprafața solului aflat sub nor, solul încărcându-se astfel cu sarcină pozitivă. Prin urmare, ia naștere o diferență de tensiune electrică între nor și sol care se egalizează sub forma unui fulger.

În timpul observării fulgerului se formează plasma care constă din ioni cu sarcină pozitivă și electroni cu sarcină negativă aflaţi în mișcare liberă, având un nivel ridicat de energie. După o vreme, electronii încărcaţi cu energie înaltă revin la stările lor cu energie foarte scăzută. În acest timp, eliberează energie în mediu sub formă de lumină și căldură. Fotonii produși sunt percepuți ca scântei, ceea ce noi cunoaştem ca fulger.

Plasma formată poate să încălzească foarte repede aerul din jurul său, temperatura acestuia ajungând și la 30 000 °C, crescându-i astfel brusc și volumul. Deoarece plasma dispare după o fracțiune de secundă, aerul se și răcește rapid şi scade în volum. Creșterea și scăderea extrem de rapidă a volumului aerului este însoțită de un efect sonor asemănător unei explozii, numit tunet.

În timpul furtunilor puternice însoțite de descărcări electrice se pot produce fulgere și deasupra norilor. Apariția acestora este explicată prin formarea unui câmp electric între norul orajos și ionosferă, ceea ce conduce la descărcări electrice.

Fulgerele vizibile pentru un timp extrem de scurt în atmosfera cu presiune scăzută sunt denumite în funcție de culoare și formă. Fulgerul roșu apare sub formă de coloană sau de meduză. Jetul albastru pornește din vârful norilor de furtună și este mai luminos decât fulgerul roșu, având culoarea albastră. Fulgerul elf, care apare deseori împreună cu fulgerul roșu, formează un inel uriaș şi turtit.

Anual în atmosfera Pământului se formează în medie un miliard și jumătate de fulgere distribuite inegal. Fulgerele apar mai degrabă deasupra uscatului decât deasupra apelor; mai mult decât atât, se formează în general în regiunea tropicelor. În zonele polare, fulgerele sunt rare.

În mitologia nordică, zeul Thor era asociat cu formarea fulgerelor şi a tunetelor, iar în cea greacă, Zeus. În credința multor popoare, chiar și în prezent, fulgerele sunt interpretate ca furie a mâniei zeilor.

Fulgerul prezintă într-adevăr un pericol serios. Peste tot în lume cauzează moartea a mai multor mii de oameni anual și provoacă numeroase incendii. În timpul furtunilor, este bine să ne adăpostim în mașini sau în clădiri. Dacă acest lucru nu este posibil, este indicat să se evite vârful dealurilor şi copacii, mai ales cei singuratici.

Construcțiile înalte sunt protejate de paratrăsnete de metal care conduc încărcătura electrică a fulgerului în pământ, fără ca acestea să fie afectate.

Suplimente asociate

Roci sedimentare

Știați că aproape 75% din uscatul planetei noastre este acoperit de rocă sedimentară?

Calendarul gregorian

Calendarul gregorian este o variantă a calendarului iulian dezvoltată acum aproape 500 de ani....

Africa – Anatomia climatică a unui continent

Videoul prezintă zonele climatice și altitudinale de pe continentul african.

Activitatea vulcanică

Zona din apropierea unui vulcan inactiv sau adormit nu e neapărat liniștită. Haideți să vedem...

Formarea stratovulcanilor

Stratovulcanii sunt formați din straturi de cenușă vulcanică, fragmente de rocă și lavă.

Cum se formează solul?

Această lecție prezintă formarea și componentele solului și protecția acestuia.

Locul în care dispare toată apa - Deșertul

Deșerturile ocupă aproape o șeptime din uscat.

Tipuri de lacuri

Apele stătătoare se pot prezenta în diverse feluri pe planeta noastră. Haideți să vedem cum le...

Added to your cart.