Formarea Pământului și a Lunii

Formarea Pământului și a Lunii

Animația prezintă modul de formare a Pământului și a Lunii.

Geografie

Cuvinte cheie

Pământ, Lună, formarea Pământului, Formarea Lunii, Sistemul Solar, proto-Pământ, Theia, planetă, protoplanetă, planetă telurică, planeta terestră, globul pământesc, astronomie, astrofizică, geografie, fizică

Suplimente asociate

Animații

Formarea proto-Pământului

Formarea Pământului se află în strânsă legătură cu formarea Sistemului Solar. Gazele și norul de praf care au format Sistemul Solar s-au contractat progresiv. Astfel, în centrul norului s-a acumulat din ce în ce mai multă materie a cărei temperatură a crescut constant. Acest nucleu dens de materie a format Soarele. Datorită rotației rapide, restul norului s-a împrăștiat devenind un disc protoplanetar care orbita în jurul Soarelui. Particulele de praf din acest disc s-au unit electrostatic, iar când aceste aglomerări au atins dimensiuni kilometrice, au început să se unească sub efectul gravitației, formându-se astfel protoplanetele. În acest mod a luat naștere și Pământul, cu 4,6 miliarde de ani în urmă.

La 170 milioane de ani de la apariția Pământului, Theia, o planetă cu o vârstă asemănătoare cu cea a Pământului, a intrat în coliziune cu acesta. În urma coliziunii, planeta Theia a fost distrusă contopindu-se cu scoarța terestră încă nesolidificată. Astfel masa Pământului a crescut, atingând masa actuală. Materia care, după impact a ajuns pe orbita din jurul Pământului, a format un sistem de inele în jurul acestuia.

Din această materie s-a format Luna care, după dezintegrarea inelelor, a devenit un corp ceresc incandescent și strălucitor în apropierea Pământului la 25 000 de kilometri de acesta. În această perioadă, Luna a avut vulcani, mări de lavă și propriul câmp magnetic.

Fenomenul mareelor apărut între Lună și Pământ a condus la multe transformări. Pe de o parte, mișcarea Lunii a devenit sincronă, adică perioada de rotație a acesteia în jurul propriei axe este egală cu perioada de revoluție în jurul Pământului. Pe de altă parte Luna s-a îndepărtat constant de Pământ, s-a răcit și s-a transformat în corp inactiv din punct de vedere geologic.

În prezent distanța de la Pământ la Lună este de 384 000 km. Și în prezent Luna se îndepărtează de Pământ cu 3,8 cm pe an. Drept urmare, are nevoie de un timp mai lung pentru a înconjura Pământul. Datorită rotației sincrone și perioada de rotație în jurul propriei axe devine mai lungă. Fenomenul mareelor are efect și asupra Pământului; rotația acestuia în jurul propriei axei încetinește, ceea ce conduce la o ușoară creștere a zilei terestre.

Definiții:

Planetă: corp ceresc care se învârte în jurul unei stele (de ex. Soarele) și care nu are o masă suficient de mare pentru ca în interiorul său să aibă loc fuziunile termonucleare specifice stelelor (de aceea nu are lumină proprie). Masa sa este însă suficientă pentru ca gravitația proprie sa îi dea o formă sferică.

Stea: Corp ceresc care dispune de lumină proprie, a cărui strălucire este determinată de fuziunile termonucleare din interiorul său.

Sistem Solar: Spațiu dominat de forța gravitațională a Soarelui. Acest spațiu este o sferă cu raza de 2 ani lumină, în centrul căreia se află Soarele, în jurul acestuia învârtindu-se corpuri de mărimi diferite.

Ciocnirea Pământului cu Theia

Formarea Pământului se află în strânsă legătură cu formarea Sistemului Solar. Gazele și norul de praf care au format Sistemul Solar s-au contractat progresiv. Astfel, în centrul norului s-a acumulat din ce în ce mai multă materie a cărei temperatură a crescut constant. Acest nucleu dens de materie a format Soarele. Datorită rotației rapide, restul norului s-a împrăștiat devenind un disc protoplanetar care orbita în jurul Soarelui. Particulele de praf din acest disc s-au unit electrostatic, iar când aceste aglomerări au atins dimensiuni kilometrice, au început să se unească sub efectul gravitației, formându-se astfel protoplanetele. În acest mod a luat naștere și Pământul, cu 4,6 miliarde de ani în urmă.

La 170 milioane de ani de la apariția Pământului, Theia, o planetă cu o vârstă asemănătoare cu cea a Pământului, a intrat în coliziune cu acesta. În urma coliziunii, planeta Theia a fost distrusă contopindu-se cu scoarța terestră încă nesolidificată. Astfel masa Pământului a crescut, atingând masa actuală. Materia care, după impact a ajuns pe orbita din jurul Pământului, a format un sistem de inele în jurul acestuia.

Din această materie s-a format Luna care, după dezintegrarea inelelor, a devenit un corp ceresc incandescent și strălucitor în apropierea Pământului la 25 000 de kilometri de acesta. În această perioadă, Luna a avut vulcani, mări de lavă și propriul câmp magnetic.

Fenomenul mareelor apărut între Lună și Pământ a condus la multe transformări. Pe de o parte, mișcarea Lunii a devenit sincronă, adică perioada de rotație a acesteia în jurul propriei axe este egală cu perioada de revoluție în jurul Pământului. Pe de altă parte Luna s-a îndepărtat constant de Pământ, s-a răcit și s-a transformat în corp inactiv din punct de vedere geologic.

În prezent distanța de la Pământ la Lună este de 384 000 km. Și în prezent Luna se îndepărtează de Pământ cu 3,8 cm pe an. Drept urmare, are nevoie de un timp mai lung pentru a înconjura Pământul. Datorită rotației sincrone și perioada de rotație în jurul propriei axe devine mai lungă. Fenomenul mareelor are efect și asupra Pământului; rotația acestuia în jurul propriei axei încetinește, ceea ce conduce la o ușoară creștere a zilei terestre.

Definiții:

Planetă: corp ceresc care se învârte în jurul unei stele (de ex. Soarele) și care nu are o masă suficient de mare pentru ca în interiorul său să aibă loc fuziunile termonucleare specifice stelelor (de aceea nu are lumină proprie). Masa sa este însă suficientă pentru ca gravitația proprie sa îi dea o formă sferică.

Stea: Corp ceresc care dispune de lumină proprie, a cărui strălucire este determinată de fuziunile termonucleare din interiorul său.

Sistem Solar: Spațiu dominat de forța gravitațională a Soarelui. Acest spațiu este o sferă cu raza de 2 ani lumină, în centrul căreia se află Soarele, în jurul acestuia învârtindu-se corpuri de mărimi diferite.

Formarea Lunii

Formarea Pământului se află în strânsă legătură cu formarea Sistemului Solar. Gazele și norul de praf care au format Sistemul Solar s-au contractat progresiv. Astfel, în centrul norului s-a acumulat din ce în ce mai multă materie a cărei temperatură a crescut constant. Acest nucleu dens de materie a format Soarele. Datorită rotației rapide, restul norului s-a împrăștiat devenind un disc protoplanetar care orbita în jurul Soarelui. Particulele de praf din acest disc s-au unit electrostatic, iar când aceste aglomerări au atins dimensiuni kilometrice, au început să se unească sub efectul gravitației, formându-se astfel protoplanetele. În acest mod a luat naștere și Pământul, cu 4,6 miliarde de ani în urmă.

La 170 milioane de ani de la apariția Pământului, Theia, o planetă cu o vârstă asemănătoare cu cea a Pământului, a intrat în coliziune cu acesta. În urma coliziunii, planeta Theia a fost distrusă contopindu-se cu scoarța terestră încă nesolidificată. Astfel masa Pământului a crescut, atingând masa actuală. Materia care, după impact a ajuns pe orbita din jurul Pământului, a format un sistem de inele în jurul acestuia.

Din această materie s-a format Luna care, după dezintegrarea inelelor, a devenit un corp ceresc incandescent și strălucitor în apropierea Pământului la 25 000 de kilometri de acesta. În această perioadă, Luna a avut vulcani, mări de lavă și propriul câmp magnetic.

Fenomenul mareelor apărut între Lună și Pământ a condus la multe transformări. Pe de o parte, mișcarea Lunii a devenit sincronă, adică perioada de rotație a acesteia în jurul propriei axe este egală cu perioada de revoluție în jurul Pământului. Pe de altă parte Luna s-a îndepărtat constant de Pământ, s-a răcit și s-a transformat în corp inactiv din punct de vedere geologic.

În prezent distanța de la Pământ la Lună este de 384 000 km. Și în prezent Luna se îndepărtează de Pământ cu 3,8 cm pe an. Drept urmare, are nevoie de un timp mai lung pentru a înconjura Pământul. Datorită rotației sincrone și perioada de rotație în jurul propriei axe devine mai lungă. Fenomenul mareelor are efect și asupra Pământului; rotația acestuia în jurul propriei axei încetinește, ceea ce conduce la o ușoară creștere a zilei terestre.

Definiții:

Planetă: corp ceresc care se învârte în jurul unei stele (de ex. Soarele) și care nu are o masă suficient de mare pentru ca în interiorul său să aibă loc fuziunile termonucleare specifice stelelor (de aceea nu are lumină proprie). Masa sa este însă suficientă pentru ca gravitația proprie sa îi dea o formă sferică.

Stea: Corp ceresc care dispune de lumină proprie, a cărui strălucire este determinată de fuziunile termonucleare din interiorul său.

Sistem Solar: Spațiu dominat de forța gravitațională a Soarelui. Acest spațiu este o sferă cu raza de 2 ani lumină, în centrul căreia se află Soarele, în jurul acestuia învârtindu-se corpuri de mărimi diferite.

Răcire

Formarea Pământului se află în strânsă legătură cu formarea Sistemului Solar. Gazele și norul de praf care au format Sistemul Solar s-au contractat progresiv. Astfel, în centrul norului s-a acumulat din ce în ce mai multă materie a cărei temperatură a crescut constant. Acest nucleu dens de materie a format Soarele. Datorită rotației rapide, restul norului s-a împrăștiat devenind un disc protoplanetar care orbita în jurul Soarelui. Particulele de praf din acest disc s-au unit electrostatic, iar când aceste aglomerări au atins dimensiuni kilometrice, au început să se unească sub efectul gravitației, formându-se astfel protoplanetele. În acest mod a luat naștere și Pământul, cu 4,6 miliarde de ani în urmă.

La 170 milioane de ani de la apariția Pământului, Theia, o planetă cu o vârstă asemănătoare cu cea a Pământului, a intrat în coliziune cu acesta. În urma coliziunii, planeta Theia a fost distrusă contopindu-se cu scoarța terestră încă nesolidificată. Astfel masa Pământului a crescut, atingând masa actuală. Materia care, după impact a ajuns pe orbita din jurul Pământului, a format un sistem de inele în jurul acestuia.

Din această materie s-a format Luna care, după dezintegrarea inelelor, a devenit un corp ceresc incandescent și strălucitor în apropierea Pământului la 25 000 de kilometri de acesta. În această perioadă, Luna a avut vulcani, mări de lavă și propriul câmp magnetic.

Fenomenul mareelor apărut între Lună și Pământ a condus la multe transformări. Pe de o parte, mișcarea Lunii a devenit sincronă, adică perioada de rotație a acesteia în jurul propriei axe este egală cu perioada de revoluție în jurul Pământului. Pe de altă parte Luna s-a îndepărtat constant de Pământ, s-a răcit și s-a transformat în corp inactiv din punct de vedere geologic.

În prezent distanța de la Pământ la Lună este de 384 000 km. Și în prezent Luna se îndepărtează de Pământ cu 3,8 cm pe an. Drept urmare, are nevoie de un timp mai lung pentru a înconjura Pământul. Datorită rotației sincrone și perioada de rotație în jurul propriei axe devine mai lungă. Fenomenul mareelor are efect și asupra Pământului; rotația acestuia în jurul propriei axei încetinește, ceea ce conduce la o ușoară creștere a zilei terestre.

Definiții:

Planetă: corp ceresc care se învârte în jurul unei stele (de ex. Soarele) și care nu are o masă suficient de mare pentru ca în interiorul său să aibă loc fuziunile termonucleare specifice stelelor (de aceea nu are lumină proprie). Masa sa este însă suficientă pentru ca gravitația proprie sa îi dea o formă sferică.

Stea: Corp ceresc care dispune de lumină proprie, a cărui strălucire este determinată de fuziunile termonucleare din interiorul său.

Sistem Solar: Spațiu dominat de forța gravitațională a Soarelui. Acest spațiu este o sferă cu raza de 2 ani lumină, în centrul căreia se află Soarele, în jurul acestuia învârtindu-se corpuri de mărimi diferite.

Starea actuală

Formarea Pământului se află în strânsă legătură cu formarea Sistemului Solar. Gazele și norul de praf care au format Sistemul Solar s-au contractat progresiv. Astfel, în centrul norului s-a acumulat din ce în ce mai multă materie a cărei temperatură a crescut constant. Acest nucleu dens de materie a format Soarele. Datorită rotației rapide, restul norului s-a împrăștiat devenind un disc protoplanetar care orbita în jurul Soarelui. Particulele de praf din acest disc s-au unit electrostatic, iar când aceste aglomerări au atins dimensiuni kilometrice, au început să se unească sub efectul gravitației, formându-se astfel protoplanetele. În acest mod a luat naștere și Pământul, cu 4,6 miliarde de ani în urmă.

La 170 milioane de ani de la apariția Pământului, Theia, o planetă cu o vârstă asemănătoare cu cea a Pământului, a intrat în coliziune cu acesta. În urma coliziunii, planeta Theia a fost distrusă contopindu-se cu scoarța terestră încă nesolidificată. Astfel masa Pământului a crescut, atingând masa actuală. Materia care, după impact a ajuns pe orbita din jurul Pământului, a format un sistem de inele în jurul acestuia.

Din această materie s-a format Luna care, după dezintegrarea inelelor, a devenit un corp ceresc incandescent și strălucitor în apropierea Pământului la 25 000 de kilometri de acesta. În această perioadă, Luna a avut vulcani, mări de lavă și propriul câmp magnetic.

Fenomenul mareelor apărut între Lună și Pământ a condus la multe transformări. Pe de o parte, mișcarea Lunii a devenit sincronă, adică perioada de rotație a acesteia în jurul propriei axe este egală cu perioada de revoluție în jurul Pământului. Pe de altă parte Luna s-a îndepărtat constant de Pământ, s-a răcit și s-a transformat în corp inactiv din punct de vedere geologic.

În prezent distanța de la Pământ la Lună este de 384 000 km. Și în prezent Luna se îndepărtează de Pământ cu 3,8 cm pe an. Drept urmare, are nevoie de un timp mai lung pentru a înconjura Pământul. Datorită rotației sincrone și perioada de rotație în jurul propriei axe devine mai lungă. Fenomenul mareelor are efect și asupra Pământului; rotația acestuia în jurul propriei axei încetinește, ceea ce conduce la o ușoară creștere a zilei terestre.

Definiții:

Planetă: corp ceresc care se învârte în jurul unei stele (de ex. Soarele) și care nu are o masă suficient de mare pentru ca în interiorul său să aibă loc fuziunile termonucleare specifice stelelor (de aceea nu are lumină proprie). Masa sa este însă suficientă pentru ca gravitația proprie sa îi dea o formă sferică.

Stea: Corp ceresc care dispune de lumină proprie, a cărui strălucire este determinată de fuziunile termonucleare din interiorul său.

Sistem Solar: Spațiu dominat de forța gravitațională a Soarelui. Acest spațiu este o sferă cu raza de 2 ani lumină, în centrul căreia se află Soarele, în jurul acestuia învârtindu-se corpuri de mărimi diferite.

Animație

Formarea Pământului se află în strânsă legătură cu formarea Sistemului Solar. Gazele și norul de praf care au format Sistemul Solar s-au contractat progresiv. Astfel, în centrul norului s-a acumulat din ce în ce mai multă materie a cărei temperatură a crescut constant. Acest nucleu dens de materie a format Soarele. Datorită rotației rapide, restul norului s-a împrăștiat devenind un disc protoplanetar care orbita în jurul Soarelui. Particulele de praf din acest disc s-au unit electrostatic, iar când aceste aglomerări au atins dimensiuni kilometrice, au început să se unească sub efectul gravitației, formându-se astfel protoplanetele. În acest mod a luat naștere și Pământul, cu 4,6 miliarde de ani în urmă.

La 170 milioane de ani de la apariția Pământului, Theia, o planetă cu o vârstă asemănătoare cu cea a Pământului, a intrat în coliziune cu acesta. În urma coliziunii, planeta Theia a fost distrusă contopindu-se cu scoarța terestră încă nesolidificată. Astfel masa Pământului a crescut, atingând masa actuală. Materia care, după impact a ajuns pe orbita din jurul Pământului, a format un sistem de inele în jurul acestuia.

Din această materie s-a format Luna care, după dezintegrarea inelelor, a devenit un corp ceresc incandescent și strălucitor în apropierea Pământului la 25 000 de kilometri de acesta. În această perioadă, Luna a avut vulcani, mări de lavă și propriul câmp magnetic.

Fenomenul mareelor apărut între Lună și Pământ a condus la multe transformări. Pe de o parte, mișcarea Lunii a devenit sincronă, adică perioada de rotație a acesteia în jurul propriei axe este egală cu perioada de revoluție în jurul Pământului. Pe de altă parte Luna s-a îndepărtat constant de Pământ, s-a răcit și s-a transformat în corp inactiv din punct de vedere geologic.

În prezent distanța de la Pământ la Lună este de 384 000 km. Și în prezent Luna se îndepărtează de Pământ cu 3,8 cm pe an. Drept urmare, are nevoie de un timp mai lung pentru a înconjura Pământul. Datorită rotației sincrone și perioada de rotație în jurul propriei axe devine mai lungă. Fenomenul mareelor are efect și asupra Pământului; rotația acestuia în jurul propriei axei încetinește, ceea ce conduce la o ușoară creștere a zilei terestre.

Narațiune

Formarea Pământului se află în strânsă legătură cu formarea Sistemului Solar. Gazele și norul de praf care au format Sistemul Solar s-au contractat progresiv. Astfel, în centrul norului s-a acumulat din ce în ce mai multă materie a cărei temperatură a crescut constant. Acest nucleu dens de materie a format Soarele. Datorită rotației rapide, restul norului s-a împrăștiat devenind un disc protoplanetar care orbita în jurul Soarelui. Particulele de praf din acest disc s-au unit electrostatic, iar când aceste aglomerări au atins dimensiuni kilometrice, au început să se unească sub efectul gravitației, formându-se astfel protoplanetele. În acest mod a luat naștere și Pământul, cu 4,6 miliarde de ani în urmă.

La 170 milioane de ani de la apariția Pământului, Theia, o planetă cu o vârstă asemănătoare cu cea a Pământului, a intrat în coliziune cu acesta. În urma coliziunii, planeta Theia a fost distrusă contopindu-se cu scoarța terestră încă nesolidificată. Astfel masa Pământului a crescut, atingând masa actuală. Materia care, după impact a ajuns pe orbita din jurul Pământului, a format un sistem de inele în jurul acestuia.

Din această materie s-a format Luna care, după dezintegrarea inelelor, a devenit un corp ceresc incandescent și strălucitor în apropierea Pământului la 25 000 de kilometri de acesta. În această perioadă, Luna a avut vulcani, mări de lavă și propriul câmp magnetic.

Fenomenul mareelor apărut între Lună și Pământ a condus la multe transformări. Pe de o parte, mișcarea Lunii a devenit sincronă, adică perioada de rotație a acesteia în jurul propriei axe este egală cu perioada de revoluție în jurul Pământului. Pe de altă parte Luna s-a îndepărtat constant de Pământ, s-a răcit și s-a transformat în corp inactiv din punct de vedere geologic.

În prezent distanța de la Pământ la Lună este de 384 000 km. Și în prezent Luna se îndepărtează de Pământ cu 3,8 cm pe an. Drept urmare, are nevoie de un timp mai lung pentru a înconjura Pământul. Datorită rotației sincrone și perioada de rotație în jurul propriei axe devine mai lungă. Fenomenul mareelor are efect și asupra Pământului; rotația acestuia în jurul propriei axei încetinește, ceea ce conduce la o ușoară creștere a zilei terestre.

Suplimente asociate

Locul de origine al animalelor domestice și al plantelor de cultură

Animalele domestice și plantele de cultură provin din diferite părți ale lumii.

Structura Pământului (nivel începător)

Pământul este compus din mai multe strate sferice.

Eclipsă de Soare

O eclipsă de Soare se produce atunci când Soarele, Pământul și Luna sunt aliniate, iar...

Schimbarea anotimpurilor (nivel mediu)

Datorită înclinării axei de rotație a Pământului, unghiul razelor solare variază de-a...

Soarele

Diametrul Soarelui este de 109 mai mare decât cel al Pământului. Masa sa este compusă în...

Structura Pământului (nivel mediu)

Pământul este compus din mai multe straturi sferice.

Harta administrativă a Chinei

Animația prezintă unitățile administrative principale ale Chinei.

Misiunea New Horizons (Orizonturi Noi)

Sonda spațială New Horizons a fost lansată în 2006 pentru a cerceta planeta Pluto și...

Added to your cart.