Activitate vulcanică

Activitate vulcanică

În timpul activității vulcanice, din scoarța terestră erupe la suprafață magma.

Geografie

Cuvinte cheie

vulcan, activitate magmatică, erupție vulcanică, vulcani, activitatea vulcanică, magmă, activitate postvulanică, camera magmatică, plăci tectonice, cutremur de pământ, lavă, formarea munților, Muntele Vezuviu, natură, geografie, placă tectonică, scoarța terestră, dezastru

Suplimente asociate

Animații

Vulcani și plăci tectonice

Vulcanismul este procesul geologic pe parcursul căruia magma ajunge din scoarța Pământului la suprafața acestuia. Vulcanii nu sunt amplasați întâmplător, ci formează lanțuri, care sunt de fapt margini ale plăcilor tectonice.
Vulcanismul are un rol foarte important în formarea munților. Magma aflată sub scoarța Pământului este compusă din roci topite de culoare roșie. Magma care erupe la suprafață se numește lavă, în punctul de erupție formându-se un vulcan. În funcție de tipul de erupție, se deosebesc vulcani de tip exploziv, vulcani de tip efuziv și vulcani micști.

Vulcanii explozivi produc mulți vapori și multe gaze care erup cu explozii puternice din crater. Formează coloane de nori de cenușă și flux piroclastic. Norii de cenușă pot fi purtați de vânt pe suprafețe foarte întinse. Fluxul piroclastic se revarsă cu viteză mare din conul vulcanic. Aceasta este forma cea mai distrugătoare de erupție vulcanică. Cele mai cunoscute exemple ale acestui tip de erupție sunt Krakatau, Muntele Pelée și Muntele St. Helens.

Erupțiile efuzive nu sunt însoțite de explozii și nici de flux piroclastic, în timpul lor revărsându-se doar lavă lichidă. Conul vulcanic se formează din lava solidificată. Astfel de vulcani sunt cei din insulele Hawaii: Mauna Kea și Mauna Loa.

Vulcanii micști sunt însoțiți și de erupții explozive și de revărsare de lavă. Conul vulcanic este format din straturi alternative de materiale piroclastice și lavă solidificată, de aceea sunt numiți vulcani stratificați. Majoritatea vulcanilor din lume sunt vulcani micști. Cei mai cunoscuți astfel de vulcani sunt Stromboli, Etna și Cotopaxi.

În urma erupțiilor vulcanice se poate observa o activitate postvulcanică. Aceasta constă din vapori și scurgeri de gaze constituite din diverse substanțe chimice. Aceste activități postvulcanice sunt denumite fumarole.

Solfatara, un tip de fumarolă, este o emanație de vapori de apă și substanțe sulfuroase.

Mofeta, tot un tip de fumarolă, constituie o emanație de bioxid de carbon. Mofeta poate fi uscată, atunci când la suprafață erupe gaz, sau umedă atunci când la suprafață erupe apă cu conținut de carbon.

Gheizerul este un izvor care aruncă apă fierbinte care erupe periodic. Apa care se scurge și se acumulează în cavitățile subterane se supraîncălzește datorită temperaturii din camera magmatică de sub ea și izbucnește la suprafață.

Vulcanii noroioși sunt fenomene întâlnite în zonele cu sol argilos. Erupțiile de noroi sunt însoțite de emanații de gaze.

Cele mai distrugătoare erupții vulcanice împrăștie cantități uriașe de materiale piroclastice. Erupția vulcanului Krakatau din anul 1883 a împrăștiat 18 km3 de materiale piroclastice, în timp ce în 1815 erupția vulcanului Tambora, probabil cea mai mare din istoria omenirii, a împrăștiat 80 de km3 de astfel de materiale pe o suprafață întinsă.
O erupție de o asemenea anvergură are repercursiuni la nivel global asupra atmosferei terestre, climei și faunei.

Cele mai mari erupții vulcanice

Vulcanismul este procesul geologic pe parcursul căruia magma ajunge din scoarța Pământului la suprafața acestuia. Vulcanii nu sunt amplasați întâmplător, ci formează lanțuri, care sunt de fapt margini ale plăcilor tectonice.
Vulcanismul are un rol foarte important în formarea munților. Magma aflată sub scoarța Pământului este compusă din roci topite de culoare roșie. Magma care erupe la suprafață se numește lavă, în punctul de erupție formându-se un vulcan. În funcție de tipul de erupție, se deosebesc vulcani de tip exploziv, vulcani de tip efuziv și vulcani micști.

Vulcanii explozivi produc mulți vapori și multe gaze care erup cu explozii puternice din crater. Formează coloane de nori de cenușă și flux piroclastic. Norii de cenușă pot fi purtați de vânt pe suprafețe foarte întinse. Fluxul piroclastic se revarsă cu viteză mare din conul vulcanic. Aceasta este forma cea mai distrugătoare de erupție vulcanică. Cele mai cunoscute exemple ale acestui tip de erupție sunt Krakatau, Muntele Pelée și Muntele St. Helens.

Erupțiile efuzive nu sunt însoțite de explozii și nici de flux piroclastic, în timpul lor revărsându-se doar lavă lichidă. Conul vulcanic se formează din lava solidificată. Astfel de vulcani sunt cei din insulele Hawaii: Mauna Kea și Mauna Loa.

Vulcanii micști sunt însoțiți și de erupții explozive și de revărsare de lavă. Conul vulcanic este format din straturi alternative de materiale piroclastice și lavă solidificată, de aceea sunt numiți vulcani stratificați. Majoritatea vulcanilor din lume sunt vulcani micști. Cei mai cunoscuți astfel de vulcani sunt Stromboli, Etna și Cotopaxi.

În urma erupțiilor vulcanice se poate observa o activitate postvulcanică. Aceasta constă din vapori și scurgeri de gaze constituite din diverse substanțe chimice. Aceste activități postvulcanice sunt denumite fumarole.

Solfatara, un tip de fumarolă, este o emanație de vapori de apă și substanțe sulfuroase.

Mofeta, tot un tip de fumarolă, constituie o emanație de bioxid de carbon. Mofeta poate fi uscată, atunci când la suprafață erupe gaz, sau umedă atunci când la suprafață erupe apă cu conținut de carbon.

Gheizerul este un izvor care aruncă apă fierbinte care erupe periodic. Apa care se scurge și se acumulează în cavitățile subterane se supraîncălzește datorită temperaturii din camera magmatică de sub ea și izbucnește la suprafață.

Vulcanii noroioși sunt fenomene întâlnite în zonele cu sol argilos. Erupțiile de noroi sunt însoțite de emanații de gaze.

Cele mai distrugătoare erupții vulcanice împrăștie cantități uriașe de materiale piroclastice. Erupția vulcanului Krakatau din anul 1883 a împrăștiat 18 km3 de materiale piroclastice, în timp ce în 1815 erupția vulcanului Tambora, probabil cea mai mare din istoria omenirii, a împrăștiat 80 de km3 de astfel de materiale pe o suprafață întinsă.
O erupție de o asemenea anvergură are repercursiuni la nivel global asupra atmosferei terestre, climei și faunei.

Vulcani explozivi

Vulcanismul este procesul geologic pe parcursul căruia magma ajunge din scoarța Pământului la suprafața acestuia. Vulcanii nu sunt amplasați întâmplător, ci formează lanțuri, care sunt de fapt margini ale plăcilor tectonice.
Vulcanismul are un rol foarte important în formarea munților. Magma aflată sub scoarța Pământului este compusă din roci topite de culoare roșie. Magma care erupe la suprafață se numește lavă, în punctul de erupție formându-se un vulcan. În funcție de tipul de erupție, se deosebesc vulcani de tip exploziv, vulcani de tip efuziv și vulcani micști.

Vulcanii explozivi produc mulți vapori și multe gaze care erup cu explozii puternice din crater. Formează coloane de nori de cenușă și flux piroclastic. Norii de cenușă pot fi purtați de vânt pe suprafețe foarte întinse. Fluxul piroclastic se revarsă cu viteză mare din conul vulcanic. Aceasta este forma cea mai distrugătoare de erupție vulcanică. Cele mai cunoscute exemple ale acestui tip de erupție sunt Krakatau, Muntele Pelée și Muntele St. Helens.

Erupțiile efuzive nu sunt însoțite de explozii și nici de flux piroclastic, în timpul lor revărsându-se doar lavă lichidă. Conul vulcanic se formează din lava solidificată. Astfel de vulcani sunt cei din insulele Hawaii: Mauna Kea și Mauna Loa.

Vulcanii micști sunt însoțiți și de erupții explozive și de revărsare de lavă. Conul vulcanic este format din straturi alternative de materiale piroclastice și lavă solidificată, de aceea sunt numiți vulcani stratificați. Majoritatea vulcanilor din lume sunt vulcani micști. Cei mai cunoscuți astfel de vulcani sunt Stromboli, Etna și Cotopaxi.

În urma erupțiilor vulcanice se poate observa o activitate postvulcanică. Aceasta constă din vapori și scurgeri de gaze constituite din diverse substanțe chimice. Aceste activități postvulcanice sunt denumite fumarole.

Solfatara, un tip de fumarolă, este o emanație de vapori de apă și substanțe sulfuroase.

Mofeta, tot un tip de fumarolă, constituie o emanație de bioxid de carbon. Mofeta poate fi uscată, atunci când la suprafață erupe gaz, sau umedă atunci când la suprafață erupe apă cu conținut de carbon.

Gheizerul este un izvor care aruncă apă fierbinte care erupe periodic. Apa care se scurge și se acumulează în cavitățile subterane se supraîncălzește datorită temperaturii din camera magmatică de sub ea și izbucnește la suprafață.

Vulcanii noroioși sunt fenomene întâlnite în zonele cu sol argilos. Erupțiile de noroi sunt însoțite de emanații de gaze.

Cele mai distrugătoare erupții vulcanice împrăștie cantități uriașe de materiale piroclastice. Erupția vulcanului Krakatau din anul 1883 a împrăștiat 18 km3 de materiale piroclastice, în timp ce în 1815 erupția vulcanului Tambora, probabil cea mai mare din istoria omenirii, a împrăștiat 80 de km3 de astfel de materiale pe o suprafață întinsă.
O erupție de o asemenea anvergură are repercursiuni la nivel global asupra atmosferei terestre, climei și faunei.

Vulcani efuzivi

Vulcanismul este procesul geologic pe parcursul căruia magma ajunge din scoarța Pământului la suprafața acestuia. Vulcanii nu sunt amplasați întâmplător, ci formează lanțuri, care sunt de fapt margini ale plăcilor tectonice.
Vulcanismul are un rol foarte important în formarea munților. Magma aflată sub scoarța Pământului este compusă din roci topite de culoare roșie. Magma care erupe la suprafață se numește lavă, în punctul de erupție formându-se un vulcan. În funcție de tipul de erupție, se deosebesc vulcani de tip exploziv, vulcani de tip efuziv și vulcani micști.

Vulcanii explozivi produc mulți vapori și multe gaze care erup cu explozii puternice din crater. Formează coloane de nori de cenușă și flux piroclastic. Norii de cenușă pot fi purtați de vânt pe suprafețe foarte întinse. Fluxul piroclastic se revarsă cu viteză mare din conul vulcanic. Aceasta este forma cea mai distrugătoare de erupție vulcanică. Cele mai cunoscute exemple ale acestui tip de erupție sunt Krakatau, Muntele Pelée și Muntele St. Helens.

Erupțiile efuzive nu sunt însoțite de explozii și nici de flux piroclastic, în timpul lor revărsându-se doar lavă lichidă. Conul vulcanic se formează din lava solidificată. Astfel de vulcani sunt cei din insulele Hawaii: Mauna Kea și Mauna Loa.

Vulcanii micști sunt însoțiți și de erupții explozive și de revărsare de lavă. Conul vulcanic este format din straturi alternative de materiale piroclastice și lavă solidificată, de aceea sunt numiți vulcani stratificați. Majoritatea vulcanilor din lume sunt vulcani micști. Cei mai cunoscuți astfel de vulcani sunt Stromboli, Etna și Cotopaxi.

În urma erupțiilor vulcanice se poate observa o activitate postvulcanică. Aceasta constă din vapori și scurgeri de gaze constituite din diverse substanțe chimice. Aceste activități postvulcanice sunt denumite fumarole.

Solfatara, un tip de fumarolă, este o emanație de vapori de apă și substanțe sulfuroase.

Mofeta, tot un tip de fumarolă, constituie o emanație de bioxid de carbon. Mofeta poate fi uscată, atunci când la suprafață erupe gaz, sau umedă atunci când la suprafață erupe apă cu conținut de carbon.

Gheizerul este un izvor care aruncă apă fierbinte care erupe periodic. Apa care se scurge și se acumulează în cavitățile subterane se supraîncălzește datorită temperaturii din camera magmatică de sub ea și izbucnește la suprafață.

Vulcanii noroioși sunt fenomene întâlnite în zonele cu sol argilos. Erupțiile de noroi sunt însoțite de emanații de gaze.

Cele mai distrugătoare erupții vulcanice împrăștie cantități uriașe de materiale piroclastice. Erupția vulcanului Krakatau din anul 1883 a împrăștiat 18 km3 de materiale piroclastice, în timp ce în 1815 erupția vulcanului Tambora, probabil cea mai mare din istoria omenirii, a împrăștiat 80 de km3 de astfel de materiale pe o suprafață întinsă.
O erupție de o asemenea anvergură are repercursiuni la nivel global asupra atmosferei terestre, climei și faunei.

Vulcani micști

Vulcanismul este procesul geologic pe parcursul căruia magma ajunge din scoarța Pământului la suprafața acestuia. Vulcanii nu sunt amplasați întâmplător, ci formează lanțuri, care sunt de fapt margini ale plăcilor tectonice.
Vulcanismul are un rol foarte important în formarea munților. Magma aflată sub scoarța Pământului este compusă din roci topite de culoare roșie. Magma care erupe la suprafață se numește lavă, în punctul de erupție formându-se un vulcan. În funcție de tipul de erupție, se deosebesc vulcani de tip exploziv, vulcani de tip efuziv și vulcani micști.

Vulcanii explozivi produc mulți vapori și multe gaze care erup cu explozii puternice din crater. Formează coloane de nori de cenușă și flux piroclastic. Norii de cenușă pot fi purtați de vânt pe suprafețe foarte întinse. Fluxul piroclastic se revarsă cu viteză mare din conul vulcanic. Aceasta este forma cea mai distrugătoare de erupție vulcanică. Cele mai cunoscute exemple ale acestui tip de erupție sunt Krakatau, Muntele Pelée și Muntele St. Helens.

Erupțiile efuzive nu sunt însoțite de explozii și nici de flux piroclastic, în timpul lor revărsându-se doar lavă lichidă. Conul vulcanic se formează din lava solidificată. Astfel de vulcani sunt cei din insulele Hawaii: Mauna Kea și Mauna Loa.

Vulcanii micști sunt însoțiți și de erupții explozive și de revărsare de lavă. Conul vulcanic este format din straturi alternative de materiale piroclastice și lavă solidificată, de aceea sunt numiți vulcani stratificați. Majoritatea vulcanilor din lume sunt vulcani micști. Cei mai cunoscuți astfel de vulcani sunt Stromboli, Etna și Cotopaxi.

În urma erupțiilor vulcanice se poate observa o activitate postvulcanică. Aceasta constă din vapori și scurgeri de gaze constituite din diverse substanțe chimice. Aceste activități postvulcanice sunt denumite fumarole.

Solfatara, un tip de fumarolă, este o emanație de vapori de apă și substanțe sulfuroase.

Mofeta, tot un tip de fumarolă, constituie o emanație de bioxid de carbon. Mofeta poate fi uscată, atunci când la suprafață erupe gaz, sau umedă atunci când la suprafață erupe apă cu conținut de carbon.

Gheizerul este un izvor care aruncă apă fierbinte care erupe periodic. Apa care se scurge și se acumulează în cavitățile subterane se supraîncălzește datorită temperaturii din camera magmatică de sub ea și izbucnește la suprafață.

Vulcanii noroioși sunt fenomene întâlnite în zonele cu sol argilos. Erupțiile de noroi sunt însoțite de emanații de gaze.

Cele mai distrugătoare erupții vulcanice împrăștie cantități uriașe de materiale piroclastice. Erupția vulcanului Krakatau din anul 1883 a împrăștiat 18 km3 de materiale piroclastice, în timp ce în 1815 erupția vulcanului Tambora, probabil cea mai mare din istoria omenirii, a împrăștiat 80 de km3 de astfel de materiale pe o suprafață întinsă.
O erupție de o asemenea anvergură are repercursiuni la nivel global asupra atmosferei terestre, climei și faunei.

Activitate postvulcanică

Vulcanismul este procesul geologic pe parcursul căruia magma ajunge din scoarța Pământului la suprafața acestuia. Vulcanii nu sunt amplasați întâmplător, ci formează lanțuri, care sunt de fapt margini ale plăcilor tectonice.
Vulcanismul are un rol foarte important în formarea munților. Magma aflată sub scoarța Pământului este compusă din roci topite de culoare roșie. Magma care erupe la suprafață se numește lavă, în punctul de erupție formându-se un vulcan. În funcție de tipul de erupție, se deosebesc vulcani de tip exploziv, vulcani de tip efuziv și vulcani micști.

Vulcanii explozivi produc mulți vapori și multe gaze care erup cu explozii puternice din crater. Formează coloane de nori de cenușă și flux piroclastic. Norii de cenușă pot fi purtați de vânt pe suprafețe foarte întinse. Fluxul piroclastic se revarsă cu viteză mare din conul vulcanic. Aceasta este forma cea mai distrugătoare de erupție vulcanică. Cele mai cunoscute exemple ale acestui tip de erupție sunt Krakatau, Muntele Pelée și Muntele St. Helens.

Erupțiile efuzive nu sunt însoțite de explozii și nici de flux piroclastic, în timpul lor revărsându-se doar lavă lichidă. Conul vulcanic se formează din lava solidificată. Astfel de vulcani sunt cei din insulele Hawaii: Mauna Kea și Mauna Loa.

Vulcanii micști sunt însoțiți și de erupții explozive și de revărsare de lavă. Conul vulcanic este format din straturi alternative de materiale piroclastice și lavă solidificată, de aceea sunt numiți vulcani stratificați. Majoritatea vulcanilor din lume sunt vulcani micști. Cei mai cunoscuți astfel de vulcani sunt Stromboli, Etna și Cotopaxi.

În urma erupțiilor vulcanice se poate observa o activitate postvulcanică. Aceasta constă din vapori și scurgeri de gaze constituite din diverse substanțe chimice. Aceste activități postvulcanice sunt denumite fumarole.

Solfatara, un tip de fumarolă, este o emanație de vapori de apă și substanțe sulfuroase.

Mofeta, tot un tip de fumarolă, constituie o emanație de bioxid de carbon. Mofeta poate fi uscată, atunci când la suprafață erupe gaz, sau umedă atunci când la suprafață erupe apă cu conținut de carbon.

Gheizerul este un izvor care aruncă apă fierbinte care erupe periodic. Apa care se scurge și se acumulează în cavitățile subterane se supraîncălzește datorită temperaturii din camera magmatică de sub ea și izbucnește la suprafață.

Vulcanii noroioși sunt fenomene întâlnite în zonele cu sol argilos. Erupțiile de noroi sunt însoțite de emanații de gaze.

Cele mai distrugătoare erupții vulcanice împrăștie cantități uriașe de materiale piroclastice. Erupția vulcanului Krakatau din anul 1883 a împrăștiat 18 km3 de materiale piroclastice, în timp ce în 1815 erupția vulcanului Tambora, probabil cea mai mare din istoria omenirii, a împrăștiat 80 de km3 de astfel de materiale pe o suprafață întinsă.
O erupție de o asemenea anvergură are repercursiuni la nivel global asupra atmosferei terestre, climei și faunei.

Narațiune

Vulcanismul este procesul geologic pe parcursul căruia magma ajunge din scoarța Pământului la suprafața acestuia. Vulcanii nu sunt amplasați întâmplător, ci formează lanțuri, care sunt de fapt margini ale plăcilor tectonice.
Vulcanismul are un rol foarte important în formarea munților. Magma aflată sub scoarța Pământului este compusă din roci topite de culoare roșie. Magma care erupe la suprafață se numește lavă, în punctul de erupție formându-se un vulcan. În funcție de tipul de erupție, se deosebesc vulcani de tip exploziv, vulcani de tip efuziv și vulcani micști.

Vulcanii explozivi produc mulți vapori și multe gaze care erup cu explozii puternice din crater. Formează coloane de nori de cenușă și flux piroclastic. Norii de cenușă pot fi purtați de vânt pe suprafețe foarte întinse. Fluxul piroclastic se revarsă cu viteză mare din conul vulcanic. Aceasta este forma cea mai distrugătoare de erupție vulcanică. Cele mai cunoscute exemple ale acestui tip de erupție sunt Krakatau, Muntele Pelée și Muntele St. Helens.

Erupțiile efuzive nu sunt însoțite de explozii și nici de flux piroclastic, în timpul lor revărsându-se doar lavă lichidă. Conul vulcanic se formează din lava solidificată. Astfel de vulcani sunt cei din insulele Hawaii: Mauna Kea și Mauna Loa.

Vulcanii micști sunt însoțiți și de erupții explozive și de revărsare de lavă. Conul vulcanic este format din straturi alternative de materiale piroclastice și lavă solidificată, de aceea sunt numiți vulcani stratificați. Majoritatea vulcanilor din lume sunt vulcani micști. Cei mai cunoscuți astfel de vulcani sunt Stromboli, Etna și Cotopaxi.

În urma erupțiilor vulcanice se poate observa o activitate postvulcanică. Aceasta constă din vapori și scurgeri de gaze constituite din diverse substanțe chimice. Aceste activități postvulcanice sunt denumite fumarole.

Solfatara, un tip de fumarolă, este o emanație de vapori de apă și substanțe sulfuroase.

Mofeta, tot un tip de fumarolă, constituie o emanație de bioxid de carbon. Mofeta poate fi uscată, atunci când la suprafață erupe gaz, sau umedă atunci când la suprafață erupe apă cu conținut de carbon.

Gheizerul este un izvor care aruncă apă fierbinte care erupe periodic. Apa care se scurge și se acumulează în cavitățile subterane se supraîncălzește datorită temperaturii din camera magmatică de sub ea și izbucnește la suprafață.

Vulcanii noroioși sunt fenomene întâlnite în zonele cu sol argilos. Erupțiile de noroi sunt însoțite de emanații de gaze.

Cele mai distrugătoare erupții vulcanice împrăștie cantități uriașe de materiale piroclastice. Erupția vulcanului Krakatau din anul 1883 a împrăștiat 18 km3 de materiale piroclastice, în timp ce în 1815 erupția vulcanului Tambora, probabil cea mai mare din istoria omenirii, a împrăștiat 80 de km3 de astfel de materiale pe o suprafață întinsă.
O erupție de o asemenea anvergură are repercursiuni la nivel global asupra atmosferei terestre, climei și faunei.

Suplimente asociate

Deriva continentelor

În trecut, mai mulți geologi au încercat să explice de ce contururile continentelor par a se...

Zona subtropicală

Zona subtropicală este localizată între zona tropicală și zona temperată, între 23,5 și 40 grade...

Calcarul

O rocă sedimentară cu conținut ridicat de carbonat de calciu.

Formarea Deșertului Atacama

Deșertul Atacama este deșertul situat la cea mai înaltă altitudine și cel mai uscat deșert din lume.

Procesul de degradare fizică și chimică

Eroziunea fizică duce doar la sfărâmarea pietrei, pe când în cazul eroziunii chimice se schimbă...

Deșertul

O treime din suprafața continentelor este acoperită de deșert. Astăzi, deșertificarea reprezintă...

Falie (nivel mediu)

Faliile sunt rupturi care despart două blocuri ale scoaței Pământului ca urmare a...

Formarea și evoluția lacurilor

Apele stătătoare cantonate în adânciturile de pe suprafața pământului iau naștere...

Added to your cart.